Learning image

Gradinita

De-a lungul anilor, datorită activităţii didactice, a întregului personal, a părinţilor, a copiilor, unitatea şi-a cucerit un binemeritat nume în rândul unităţilor de acelaşi grad din oraş

Detalii

Contact

Learning image

Loc de joaca

Climatul organizaţional este stimulativ, de toleranţă şi cooperare, dinamic şi inovator, incluziv.

Detalii

Contact

Despre noi

Grădiniţa cu program prelungit “Lumea Copiilor” Constanţa şi-a deschis porţile în 14 octombrie 1982, în cartierul C.E.T., în partea de S a oraşului. A fost necesară înfiinţarea ei la acea dată, datorită numărului mare de copii de vârstă preşcolară (peste 350).

În primii ani, unitatea a funcţionat cu 6 grupe cu program prelungit şi 4 grupe cu program normal. Dupã 1990 activitatea s-a desfãşurat numai cu 6 grupe de program prelungit, după cum îi era specificul.

Din anul 2000 s-au înfiinţat 2 grupe care funcţionează în alternativă educaţională Step by Step.

14 noiembrie 2002, este ziua în care se sărbătoresc 20 de ani de existenţă şi prilej cu care este redenumită Grădiniţa cu program prelungit „Lumea Copiilor”.

Renumele grădiniţei şi dinamica demografică a zonei a atras numeroase solicitări din parte părinţilor. Capacitatea unităţii de 120 de locuri, nu satisface toate solicitările pãrinţilor din zonă, copiii fiind redirecţionaţi spre alte unităţi similare, din zonele vecine.

Iată, că în anul 2007 s-a înfiinţat încă o grupă, a 7-a în unitatea noastră, posibilitatea fiind acum de a cuprinde 140 de copii iar mai apoi cea de a opta grupa, având o capacitate totală de 160 locuri.

Este înfiinţat şi un cabinet de consiliere şcolară din toamna anului 2006, unde sunt consiliaţi copii şi părinţi, de un profesor psiholog.

În anul 2014 Grădinița este supusă evaluării externe, data de la care unitatea nostră devine acreditată de ARACIP.

Aici, cadre didactice competente, în strădania lor, au desfăşurat ani de muncă şi şi-au văzut roadele în pregătirea viitorilor şcolarii.

De la cei ce i-au deschis porţile pentru prima dată, până la cei de azi care veghează spre a fi mereu deschise, toţi au rămas demni în faţa faptelor lor, iar Grãdiniţa cu program prelungit “Lumea Copiilor” este o grădiniţă de referinţă pentru învăţământul constănţean.

În prezent unitatea noastră de învătămant îşi propune o serie de idei valoroase care să stea la baza tuturor principiilor moderne de management:

Informatii publice

☞ Inscrieri online 2025-2026 ☞ Anexa 2 - Informatii inscriere 2025-2026 ☞ Planul de achizitii 2025 ☞ Transparenta bugetara la 30 sep 2024 ☞ Regulament de ordine interioara in anul scolar 2024 - 2025 ☞ Regulament de organizare si functionare in anul scolar 2024 - 2025 ☞ Calendarul inscrierii 2024 - 2025 ☞ Informatii inscriere 2024 - 2025 ☞ Anunt reinscrieri 2024 - 2025 ☞ Anunt reinscrieri 2024 ☞ Bugetul de stat 2024 ☞ Organigrama 2023 - 2024 ☞ Planul de achizitii 2024 ☞ Proiecte ☞ Regulament intern 2023 - 2024 ☞ Regulament de organizare si functionare 2023 - 2024 ☞ Resurse umane ☞ Transparenta martie 2024

Contact

Denumirea unităţii de învăţământ: Grădinița cu Program Prelungit “Lumea Copiilor”

Nivelurile de învăţământ existente în unitate: EDUCAȚIE TIMPURIE- preșcolar/antepreșcolar

Forma de proprietate : de stat

⚐ Aleea Pelicanului nr.2 Constanta

☗ Localitate/ judeţ: Constanţa

☗ Cod poştal: 900138

☏ 0341440049

✉ grlumeacopiilor@gmail

Sructură: Creșa Nr 13 ,,Fluturașii”- Nivel de învăţământ-/antepreșcolar

⚐ Aleea Pelicanului nr.3 Constanta

☗ Localitate/ judeţ: Constanţa

☗ Cod poştal: 900138

☏ 0341447493

✉ grlumeacopiilor@gmail

Logo
Top